Dimanche 13 avril 2008
...poate ca nici n-ar fi asa mare branza.
Aproape că nu mai pot scrie cu stiloul un poem.
Dezumanizat de tastaturi, LCD-uri şi mouses,
Privesc cu nostalgie clipele din trecut
Când stăteam aplecat la masa mea de scris,
Înconjurat de cărţi, de pixuri şi de toate iluziile
Pe care le ţeseam despre viaţă.
Părea atât de bine, la acea oră, când greşeam câte un cuvânt,
Să fi avut tastele „Backspace" sau „Delete",
Dar astăzi îmi este dor de hârtiile mele pline de tăieturi.
(De peniţele mele tocite, care ajunseseră să ungă hârtia
Într-un mod minunat, îmi este cel mai dor...)
(Iar pozele în sepia ale bunicilor,
Apoi pozele mele, color, pe hârtie lucioasă, „de firmă",
Zac în raft, neatinse de ani buni, ucise de cardul de 4 GB
Din aparatul numeric şi de infinitele opţiuni ale lui Adobe Photoshop!)
(Ironie definitivă: chipul meu de atunci este cu desăvârşire pierdut!)
Nu am văzut Parisul. Dar l-am citit pe Hugo. Am bătut străzile
Împreună cu Gavroche,
Am fost în subteran, în reţeaua infernală de canale,
Cu Jean Valjean,
Iar acum dau „Click!" şi lumea întreagă este în camera mea,
La masa mea de scris, falsă, încătuşată, lipsită de eroi.
Poate se vor întoarce la noi acele timpuri minunate,
Lipsite de telefoane mobile, de laptopuri şi de internet,
De maşini, de oferte, de gadget-uri şi de viteză
Şi vom petrece după amiezi liniştite şi simple,
Povestindu-ne unul altuia ce am mai văzut, ce am mai auzit,
Şi apoi despărţindu-ne,
Bun prilej, iată, să ne scriem vederi sau scrisori...
Care vor ajunge mereu cu întârziere...
text and caligraphy by mihai alexandrescu
Aproape că nu mai pot scrie cu stiloul un poem.
Dezumanizat de tastaturi, LCD-uri şi mouses,
Privesc cu nostalgie clipele din trecut
Când stăteam aplecat la masa mea de scris,
Înconjurat de cărţi, de pixuri şi de toate iluziile
Pe care le ţeseam despre viaţă.
Părea atât de bine, la acea oră, când greşeam câte un cuvânt,
Să fi avut tastele „Backspace" sau „Delete",
Dar astăzi îmi este dor de hârtiile mele pline de tăieturi.
(De peniţele mele tocite, care ajunseseră să ungă hârtia
Într-un mod minunat, îmi este cel mai dor...)
(Iar pozele în sepia ale bunicilor,
Apoi pozele mele, color, pe hârtie lucioasă, „de firmă",
Zac în raft, neatinse de ani buni, ucise de cardul de 4 GB
Din aparatul numeric şi de infinitele opţiuni ale lui Adobe Photoshop!)
(Ironie definitivă: chipul meu de atunci este cu desăvârşire pierdut!)
Nu am văzut Parisul. Dar l-am citit pe Hugo. Am bătut străzile
Împreună cu Gavroche,
Am fost în subteran, în reţeaua infernală de canale,
Cu Jean Valjean,
Iar acum dau „Click!" şi lumea întreagă este în camera mea,
La masa mea de scris, falsă, încătuşată, lipsită de eroi.
Poate se vor întoarce la noi acele timpuri minunate,
Lipsite de telefoane mobile, de laptopuri şi de internet,
De maşini, de oferte, de gadget-uri şi de viteză
Şi vom petrece după amiezi liniştite şi simple,
Povestindu-ne unul altuia ce am mai văzut, ce am mai auzit,
Şi apoi despărţindu-ne,
Bun prilej, iată, să ne scriem vederi sau scrisori...
Care vor ajunge mereu cu întârziere...
text and caligraphy by mihai alexandrescu
Commentaires
Aucun commentaire pour cet article