when she was 4 years
old emma said : clouds are so big because they don't want us to see the sun.she wants to see the sun every day.
painting by antonia
when she was 4 years
old emma said : clouds are so big because they don't want us to see the sun.
J’ai commencé par photographier ma famille. Je plante un décor familiale, les personnages, la mère, le père sont attachés à de bien curieuses occupations qui me paraissaient contradictoires car partagés entre la pure tradition Coréenne et en même temps la nouvelle génération, les scènes sont inventées, imaginées. Les lézards hantent les cuisines, les poissons vivent au milieu des étoffes de soie précieuse. L’espace est étrange et des interrogations multiples viennent à nos lèvres. Je pose la question identitaire de mon lien à ma mère, ce qui relie les enfants à l’incarnation des parents.
martzisoare&photo by mihaela brumar
Tante Gina before
Tante Gina after
Imi pun palaria cu insemne de pirat si caut prin intreaga camera cele doua zdranganele (in dulap). In mana tin un cocktail de mango din care sooorb lenesa printr-o papadie din care
improvizez un pai (am auzit ca exista vin de mango, iata un vin pe care as fi tentata sa il beau). Pe canapeaua mea verde arunc o cuvertura portocalie prin care se strecoara nisip, scoici si doua
meduze indragostite.
Dau muzica la maxim si dansez prin casa. Trei caluti de mare se inalta pana la etajul meu si ma privesc, dansand sincron in ritmul muzicii. La refren ma impiedic si cad. Cei trei caluti de mare
pufnesc in hohote de ras muteste, iar dupa ce se linistesc aspira prin geamul devenit bleu acvatic niste creveti si niste M&M’s (de la MINE din bucatarie! Pfiu… Ce neobrazare).
Ma uit la ei si ii intreb acuzator: vreti sa poftiti inauntru? La care imi raspund dand din cap un nu sincron pentru ca mai apoi fiecare din ei sa scoata cate o foaie de hartie pe
care sta scris INVITATI - IN ALTA - PARTE. Imi ridic sprancenele a mirare si-i intreb nedumerita dar voi stiati de dinainte ca va voi invita la mine?
Mai mai sa se rostogoleasca de ras si nu altceva cand imi aud intrebarea. Pauza pentru cateva secunde pentru ca mai apoi sa pufneasca din nou pe muteste intr-un ras isteric. Se linistesc din nou
(pe bune de data asta) si fiecare din ei scoate cate o foaie de hartie TOT – PESTE – INVITATI. Haidade, ingamfati mai sunteti. Mai vorbim cand invatati topica unei propozitii le spun eu
pe muteste si trag storul pana mai vad din ei doar felii. Imi frec palmele a satisfactie si dau muzica peste maxim. Aplauzele de pe canapea ma obliga la o mica plecaciune.
Oranjijez intreaga camera si imi inventez proprii pasi de dans. Nu-i rau, nu-i rau deloc, chiar ma descurc. Aplauze frenetice de pe canapea, iar eu arunc inspre meduzele extaziate palaria cu
insemnele de pirat si esarfa inflorata. Multumesc, ati fost un public minunat.Vincent Delerm – Sous les Avalanches : remediul meu impotriva tristetii.
Regina alba acum doarme. De ceva timp este constienta, si un nebun a auzit-o spunand “nu am curaj”.Nu trebuia sa auda un supus aceasta, dar da, sunt multi nebuni care trag cu urechea.
In patratul negru se intreaba nebunul- ce inseamna “sa nu va fie frica!”Se pregateste o noua partida. Regulile sunt aceleasi. Cine se trezeste poate spune...
Imbatranesc brusc, irevocabil atunci cand, trecand pe langa un prieten imaginar, intorc capul intr-o parte prefacandu-ma ca nu il vad pentru a evita stinghereala momentului. Cand alura lui zapacita nu ma indeamna sa il trag de manson ci imi aduce in jur un vag val de nostalgie pentru clipele proaspete ale camaraderiei noastre.