Jeudi 20 mars 2008

june.png

 

There’s something terrific about thinking. Imprastiate gandurile mele stau, flamande, asteptand ceva care sa le ordoneze si sa le puna pe fagasul corect. In dreams it reveals to me. Conscious, I sit and stare in blank.

In fata mea,Macaroane capilare de Victor Brauner; ma afund si mai tare.

Am visat dimineata aceasta ca eram La Teatrul National din Bucuresti si ca, plictisita fiind peste masura de piesa pe care o vedeam, am inceput sa ma sarut cu necunoscutul din stanga mea.

Printre randuri, pe scena, plin de maci.

La sfarsitul piesei macii au prins aripi si au zburat prin sala. Unele cucoane dadeau agitate din maini, copii sareau sa le prinda, femei guralive incercau sa ii scoata din par, unul din maci se feri fixandu-se sub breteaua sutienului meu. ***

 

Cu cateva saptamani in urma citisem in Jurnalul lui Neruda: "macii erau pentru mine niste fluturi mari care nu invatasera inca sa zboare".

Nu ma asteptam ca aceste cuvinte sa poposeasca in imaginatia mea pentru a se preschimba mai tarziu in imagini. Ca un alchimist inconstientul absoarbe, manuieste, cauta proportii varsand produsul in recipientele visului.

text by diana

photo by june

 

                                                                                                                                    

par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (0)    créer un trackback recommander
Mardi 18 mars 2008
 dacian-copie-1.jpg
Ca intr-o haina cu doua fetze orice lucru este imbracat. Simt asta mai ales dimineata devreme, atuncea cand sunt proaspat trezita, inca somnoroasa. Acesta este momentul cand am cel mai clar senzatia de REALITATE DUBLA.

 

Tot ceea ce este imaginat sau visat este real.
Tot ceea ce este trait este real.

 

 

 
 Imi rasucesc niste suvite de par pe degete si ma astept sa gasesc 2 texturi, 2 fetze, 2 povesti. Doua existente suprapuse si cu toate astea diferite.

 

  Studiu de caz 1 – Bucurestiul
Visat, harta lui se desfasoara cu totul altfel decat in trezie. Bat la pas stradutele Calea Victoriei, Bulevardul Dacia, Calea Mosilor si dau peste alte cafenele, alte cladiri, alte piete. Totul este aiurea insa coerent. Pasii mei nu fac zgomot, merg incet incetisor, privesc mult si invat lucruri care nu imi vor servi nicaieri nicicand. Amintirea locurilor de aici nu va face decat ca intr-o buna zi, cand nu voi mai visa, sa ma ratacesc. Doar in alta parte e altceva.

Maimuta ma plesneste cu putere peste fata si ma trezesc. Ii intorc si celalalt obraz pentru a ma reintoarce in visare.

Orasul se deruleaza in fata mea din nou. Geamuri turcoaz, muscate visinii, ferigi olive si niste haine puse la uscat pe sarma praf praf praf un sant cu niste tobogane un frigider stricat aruncat langa un tomberon o strada lunguiata o firma luminoasa BAR doua masute asezate pe trotuar un acordeon uitat de cineva si apoi clinchetul unei biciclete si rotile ei care se invart repede repede repede pana nu mai distingi spitele intre ele. Usor ametita, cu ochii incetosati ma trezesc si in fata mea vad invartindu-se paletele ventilatorului. Lovesc aerul incetisor si fiecare lovitura o resimt fix in memoria mea, separand fiecare imagine din vis ca pe niste fotografii intr-un clasor.

 

 

Maimuta se uita chioras la ventilator si apoi la mine. Nici nu vede bicicleta. Ea nu simte fata si reversul realitatii. Relaxata ii zambesc. Ce nu va sti maimuta niciodata e ca fiecare entitate are doua existente.

text by diana
photo by dacian groza

 

par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (1)    créer un trackback recommander
Dimanche 16 mars 2008
BRAILA4.jpgBRAILA3.jpgBRAILA1.jpgBRAILA2.jpgphotos by George Sinca

the title of Mr. George's photos has been pirata(r)ted.
find the real title in our ancient article who mentiones his name.thank you for the real photos, Mr. George:-)
par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (0)    créer un trackback recommander
Vendredi 14 mars 2008
-Să zburăm spre cinema, zise ea zdrobind cerul alb negru cu bătăi de aripi.
-Să aţipim iar în scaunele comode, cum făceam odată?
-Să mâncăm popcorn şi ciocurile noastre să nu fie anoste.
-Nu te înţeleg.

-Nu te înşela pe tine însăţi. Acesta este un oraş. Mie mi-e dor de pustiu. Mai îţi aduci aminte, când clipele erau libere, când acele câmpuri se înverziseră de atâta clorofilă?

-Da. Haide la mare. Mare înălţime, deasupra mării albastre, deasupra largului unduitor, să vedem bărci şi magazine pentru peşti. Haine dichisite, multicolore. Văpaia emancipată a soarelui. Amurgul afundat spre orizont.

-Aha. Deci ai timpurile acelea cu tine. Deci speranţa nu ţi-a pierit.cinema.jpg

-Uite blocul. Câte antene ce tind după aceste litere neon. Ce-aş vrea să pot citi şi eu.

-M-am săturat de gri. Oraşul ne sufocă şi ne întorchează privirile razante.

-Hai. Poposim o perioadă în faţa pânzei. Sper să ruleze ceva color. Pelicula filmelor mute, alb negru, a trecut.

-Da, dar Chaplin, nu-i de ici de colo.

-Da, aşa e. Dar vreau sunet. Să-mi umple puţinele urechi cu zgomote, explozii, montagne russe, şine de tren, căderi, urcări, dansuri pe ringuri, inele portocalii, nisip roz şi mare celofan. Putem vedea marea şi aşa. Ca să ne reamintim, căci în zbor am obosit.

-Câteva minute stăm. Apoi ne luăm desăgile şi penele şi tăiem zarea populată. Sper să nu ne agăţăm în antene.

text by ana petrescu
photo by dacian groza

par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (2)    créer un trackback recommander
Vendredi 14 mars 2008
dacian.jpgphoto by dacian grozaP1200256.JPGphoto by antoine

 
Am crescut printre bibelouri. Nu au fost excesiv de multe, dar suficiente ca sa incep sa le urasc. Acasa, la bunici, matusi si vecine, asezate intotdeauna preferential pe un mileu apretat, “Balerina”, “Pescarul”, “Fetita cu palarie” sau pur si simplu “Ratele” pareau a fi cel mai pretios lucru din sufragerii. Pe atunci nu stiam ce-i ala kitsch, poate doar intuiam , dar sa nu exagerez si sa-mi dau valente estetice retroactive. M-am gandit zilele astea la cauza urii mele fata de aceste obiecte fragile si m-am autopsihanalizat nitel: de ce le detestam oare? Pentru ca imi stateau in cale si nu imi permiteau sa ma desfasor? Nu: de regula nici un copil nu reusea sa ajunga la ele, caci erau asezate in biblioteca…Aha…Biblioteca, adica mobila speciala cu rafturi pentru tinut carti.
Inainte de ’89 toate bibliotecile erau uniformizate: aceleasi carti cu coperte fade de la Minerva, Biblioteca scolarului, aceleasi romane de Jules Vernes cartonate si, cate un James Clavell, detinut de cei cu pile la librar. Cartile erau asezate pe colectii si mi se parea intotdeauna ca au fost cumparate odata cu mobilierul: incapeau exact in portiunea de raft si pareau incremenite acolo. Fac o paranteza: imi amintesc ca se citea destul de mult, insa majoritatea cartilor din bibliotecile personale erau de nerasfoit: multa bibliografie scolara, in editii critice si thriller-uri de genul “Ei l-au cunoscut pe Eminescu”. Toate aceste carti, dar si cele pentru care exista interes erau flancate de catre un bibelou. Aveam impresia ca rostul bibliotecilor personale se rezuma la a fi un suport pentru obiectele acelea pe care daca le spargeai, le puteai lipi superficial cu lac de unghii (da, am facut asta).
Dispretul meu pentru bibelouri a fost intotdeauna direct proportional cu dragostea pentru carti. In timp ce am crescut si ma dadeam desteptul familiei, am convins-o pe mama sa le doneze. Dar atat, aria mea de influenta s-a rezumat acasa.
Din politete a trebuit sa-mi camuflez dispretul pentru celelalte sufragerii.
Am plecat departe de casa si m-am angajat la o librarie serioasa, adica fara pixuri, capsatoare si alte papetareli, si evident fara ursuleti de plus. Lume buna, clienti intelectuali, simteam ca ma aflu intr-un mediu in care pot sa cresc permanent. Unul din primii mei clienti a venit si m-a intrebat daca a aparut cartea cu nr 9 din colectia X. Unui coleg i s-a adresat un domn care dorea “un metru si nu-mai-stiu-cati-cm” de carti cartonate pentru a-si decora un raft. O vedeta tv a admirat la un moment dat cromatica copertelor unei colectii: “se asoreaza perfect cu biblioteca mea, trebuie sa le cumpar”. Nu au fost foarte multe astfel de exemple, dar suficient ca sa-mi determine o ingaduinta fata de pasiunea necomplicata fata de bibelouri.
Cartea ca obiect decorativ mi se pare acum antonimul perfect pentru autenticitate si decat fals, mai bine kitsch.
Dar cat e kitsch, si cat e retro?

text by  raul necesar0053.JPGphoto by luminitza
par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (0)    créer un trackback recommander
Lundi 10 mars 2008
 
04.JPG08.JPG12-copie-1.JPGZgarie nori vs Baobab/Balon vs Contabil/habitatul traditional dispare/Rezervatiile naturale (atat de artificiale) sunt acceptate drept o noua natura.
Experimentul (natural) unei evolutii luxuriante da rezultate remarcabile in interiorul inelului invizibil, acela de a fi mai frumos, mai sofisticat, ciudat de sexual, o noua specie extrem de vigilenta in continuare. Astfel, comportarea teoretica se inregistreaza la om, din cele mai vechi timpuri, ca surplus de vigilenta in sensul cel mai profound de scrutare o orizontului, care face diferenta dintre om si natura.Din perspectiva celui imersat in secvente de actiuni interfashionabile si post-globaliste aparute in general, impartasesc o excitatie in stilul lui Sloterdijk a unei meditatii in bula-reflectii asupra violentei ca hyper-bula in gandire sferica, ca o contrapondere la reflectiile despre viata, arta si bucatarie. Nu te poti instala (meditativ) in fata unei sfere care-i include pe unii, ca in fata televizorului.Cu o istorie supratensionata (complet), dupa un text supratensionat, postam pentru a creea conditiile propice dorintei de relaxare: “Play in other’s side”, doar ca sa gasim o cale sa detensionam situatia din climatul interior al grupului, pentru a ne imagina in locul ocupantului acestuia, la temperaturi dulci de sfarsit de iunie in stil mediteraneean.

F.P.S. (foarte pe scurt)

 
Dintr-o perspectiva curatorialla, tendinta de inflatare in sculptura apare ca efect semnificativ in lupta pentru anihilarea acumularilor de gaze datorate efectului de sera aparut in urma actiunilor marilor producatori industriali.
 DSCI0053.JPG
 
concept&text by Alina Buga
nti_bug_fck
par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (0)    créer un trackback recommander
Lundi 10 mars 2008
radu2.jpgradu.jpgradu3.jpg
Eu aş vrea să ştiu exact frazele ce le-am gândit duminică dimineaţă în timp ce mergeam cu troleibuzul 66, pentru că acela era un text ce suna aşa de frumos şi de bine în capul meu. În schimb nu-mi amintesc nici măcar ideea. Lucrul cu care vroiam să închei povestea şi care avea să aibă greutate în primul rând pentru mine.
Toate textele pe care nu le scriu devin urme a ceva ce a fost. Îşi pierd culoarea, amploarea, buchetul imediat după ce au fost săvârşite. Am
ce-i drept circumstanţe atenuante pentru uitarea mea. Zorii zilei erau prea abrupţi. Oboseala şi cele câteva pahare îşi spuseseră cuvântul. Eram între treaz şi somn. Atunci mi se întâmplă cele mai bune cuvinte.
Am văzut un domn ce în încercarea menţinerii unui echilibru la o frână cam bruscă a şoferului, s-a sprijinit de geamul din zona unde se deschid uşile. Amprentele sale au rămas lucid imprimate pe sticlă. Gândul ce mi-a venit a fost "câtă risipă de el însuşi". Într-un fel ne dăm din noi ceva cu fiecare amprentă pe care o lăsăm, pe pahare, pe geamuri, pe orice obiect pe care îl atingem, chiar şi atunci când nu se vede cu ochiul liber. E ca şi cum toţi dintre noi îşi imprimă identitatea şi spun prin asta, 'da, am fost aici'.
Trăim într-o lume de amprente.
Poate singurii ce se feresc de asta sunt criminalii în serie sau oamenii sub acoperire sau ceva de genul şi poate şi pisicile, ce păşesc ca şi cum ar pluti sau ca şi cum ar vrea să decoleze la modul cel mai galant cu putinţă. Dacă amprentele ar face zgomot nu ştiu dacă am rezista unei poluari fonice atât de mare. Totuşi urmele noastre sunt în orice atingem. Sunt acolo, dovadă vie că existăm. Dacă asta ar fi suficient ca să exişti şi ca să rezolve totul legat de acest fapt, atunci am vedea mai mulţi oameni fericiţi sau măcar mulţumiţi.

Acum mi-a zburat mintea la cu totul altceva.
O mică observaţie pe care am avut-o în club. Mă gândeam atunci, că partea bună în a fi acolo, e că poţi vorbi fără ca nimeni să te audă. Poţi avea orice gen de monolog. Nu că ar folosi la ceva. În schimb dacă chiar ai de când să porţi o conversaţie, atunci fi pregătit să rămâi cu glasul cam stins după aceea şi cu durere în gât. Poate ăsta e un motiv de a agăţa pe cineva într-un asemenea loc.
Discuţie minimală, momentul în care o inviţi la dans şi te-ai scos. Ceri numărul de telefon sau ID-ul de messenger, că se poartă şi aşa în marea lume tehnologizată şi gata. 'Well, nu mulţumesc, senior. Am venit aici că să pot vorbi cu mine însămi cu voce tare. Do you mind?


photos by radu spiridon
text by ana petrescu
par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (0)    créer un trackback recommander
Vendredi 7 mars 2008
the_pirate.jpgcommix by  Matei Branea
par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (0)    créer un trackback recommander
Jeudi 6 mars 2008
mircea_vanca.jpg                                                                                                                    
Mama Rusia

Pentru mine excelentul lor produs de export sunt povestile.
Du-te acolo, nu stiu unde, adu-mi aia , nu stiu ce.
Super-Ivan si fete care arunca in urma lor cu piepteni pentru a crea paduri. Ce sanatos trebuie sa fie aerul acela de paduri abia ridicate.
Si mai erau niste casute excentric traditionale, casutele acelea intr-un picior. Ma intrebam oare cum functioneaza astfel de casute, mi-ar placea sa locuiesc intr-una, dar nu exista pericolul ca un stranut-taifun sa o darame? Inca nu m-am hotarat ce sa aleg, o sa ma mai gandesc.
Pagini lucioase si ilustrate cu mult rosu. Mi se parea ca rusii nu pot trai decat in rosu si cum le schimbi culoarea, cum se impiedica si nu le mai ies farmecele.
Iar fetele purtau basma si erau frumoase, frumoase tare, durdulii si cu obraji rumeni. Iar de prea multa frumusete starneau manii locale a unei-alta vrajitoare. Cum recunosti o vrajitoare? Dupa imbracaminte, dupa vorba, e prea slaba si uscata? Vrajitoarele au viata de familie? Ce parere au de rosu?
Se scrie prea putin despre ele si
despre ce naiba au facut din Rusia asta din povesti.mircea_vanca2-copie-1.jpgpaintings by Mircea Vanca

text by diana

par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (0)    créer un trackback recommander
Mercredi 5 mars 2008
download2.jpgdownload1.jpgdownload3.jpg                                                                                                               photos by ovidiu marcu

Întrebând ce rost are totul. Când nu-i decât o niţică de frumuseţe în jur, iar distilând, ce rămane apare ca o pălărie de-a lui Kafka. Plouă printre camioane si e aproape liniste. Nu sunt decât blocuri, suficient de transparente încât să vezi viaţa care se duce in ele, desfăsurându-se sub o aceeasi formă zi de zi. S-ar auzi probabil sunete de disperare, asta dacă nu ar fi călcate de camioane si strivite.

With the rain falling

surgically against the roof,

I ate a dish of ice cream

that looked like Kafka's hat.

Şi stau acoperită de plapumă citind Brautigan si mă gândesc că ce frumoasă e clipa asta. Îndeajunsă tristeţe cât pentru o a savura. Încet încet, ascultând blues si pierzându-mă în amintiri, amestecate apoi cu frazele lui si înainte să adorm sunt pe un mal de râu privind toate lucrurile si toate, printre straturi de apă, fiind nimic altceva decat păstrăvi. Şi poate că tocmai Maria Callas e cea care mă înveleste si se cuibăreste lângă mine sub aceeasi plapumă soptindu-mi la ureche cum se scot petele de catsup de nuci.
Şi totul e incredibil de plăcut.

text by diana

par Pirate-Art
ajouter un commentaire commentaires (2)    créer un trackback recommander

Publicité

 
Créer un blog sur over-blog.com - Contact - C.G.U. - Rémunération en droits d'auteur avec TF1 Network - Signaler un abus